Casablanca

I celebrated my last day of medical leave in bed, watching Casablanca and eating Nutella, not ice-cream.

Oh, where are you Rick Blaine of our days? Would you sacrifice your hapiness for your beloved one nowadays?

Beware, spring, I don’t know why they call it “the suicide season”, is almost here. It’s time for better, nicer, new feelings and begginings. Be brave or stop being!

Below, some classic scenes from Casablanca.

Romantism pe stomacul gol

Ziua sunt a daydreamer iar noaptea am niste cosmaruri demne de filmele de groaza. Asta probabil pentru ca am o perioada foarte aglomerata si stresanta si pentru ca am tendinta sa (ma) gandesc prea mult (la) unele lucruri. Ok, recunosc, mai fac si din tantar armasar. Uneori sunt impulsiva de imi vine sa sar de pe scaun de emotie ce ma cuprinde, alteori nu ma recunosc de atata nepasare sau amanare. Ceea ce nu se schimba totusi in cazul meu e foamea nebuna de romantism.

Il accept si mi-l doresc intr-o mie de forme si variatiuni pentru ca am nevoie de el ca de aer. Ma uit la filme siropoase si romantice, desi stiu ca sunt povesti, ma mint ca povesti perfecte de dragoste si ma rog ca ele sa existe, ba mai mult, imi impun sa cred ca ele exista. Devorez mesajele romantice primite prin sms cu aceeasi pofta de fiecare data cand le recitesc, iar atunci cand ma impiedic de o circumsatnta romantica surprinsa fotografic si postata pe weheartit.com sau piccsy.com o downloadez si uneori o repostez pe facebook, tumblr sau blog. Imi imaginez casa mea, cu flori la geam, cu o terasa cu masuta si scaune din fier forjat impodobite cu pernute confortabile. Living mare si luminos si dormitor alb. Camera de relaxare boema cu viniluri, poze pe pereti, albume cu descrieri trase in stilou si flori proaspete in borcan. Breakfast in bed, pe o tava de lemn si cu o floare langa fresh-ul de portocale. Slow food si cina in familie. Ocazional, noi doi la un restaurant mic si boem. Un pahar de vin seara sau un film de Hitchcock la care am pretext sa-i sar in brate. Plimbari romantice si excursii ad-hoc. Toate cu el.

Song of the day, an oldie but platinum :)

Civilian

Cand am renuntat la a mai crede in coincidente? Nici eu nu mai stiu. Probabil era vara, atunci se intampla toate lucrurile bune din viata mea. Numai vara. E sortit probabil. Alergand intre Vama, Bucuresti si Brasov, prin gari si pe drumuri, uiti ca ai crezut odata ca exista coincidente si spui ca it was meant to be.  In cazurile nefericite spui ca toate se intampla cu un motiv, eu as spune ca it wasn’t meant to be.

E uimitor pana unde merge omul pentru a impresiona si pentru a nu ramane singur. Ne e atat de frica de singuratate de parca chiar ar fi cel mai oribil lucru de pe Pamant. Si facem compromisuri. Facem compromisuri sa fim placuti si sa nu ramanem singuri. Ne multumim cu faptul ca cineva ne place pentru ceea ce afisam a fi si nu pentru ceea ce suntem cu adevarat. Putine exemplare au scapat probabil de acest complex.

Revenind la compromisuri, incep sa cred ca doza de anduranta, ca sa nu spun masochism, ce ii revine fiecaruia dintre noi s-a marit considerabil. Nu putem spune NU, clar si raspicat lucrurilor si oamenilor care ne ranesc. Our self-defense mechanism e ruginit. Nu mai stie sau nu mai poate actiona coerent. S-au schimbat algoritmii, s-au schimbat procedurile si documentatia.

Indiferent de sex, suntem prinsi in acelasi cerc vicios. Ne lingem ranile in public, intr-un bar cu prietenii, sau pe internet, probabil tot in speranta ca cineva o sa ne auda. Suntem atat de debusolati, si handicapati emotional, incat ne e greu sa ne dam seama ce vrem de fapt, desi aparent suntem convinsi ca stim. Ne ranim intre noi, neintentionat de cele mai multe ori.

Astept clipa cand lumea va reveni la romantism, la ganduri mai bune, la plimbari lungi si mai putina anduranta. Cand vom spune NU si o sa constientizam problemele inainte sa fim fucked up de-a dreptul.

Astept..

And speaking about “choosing not to be alone”.. Song of the day and my new obsession.

I’ll spare some of your time and also give you the lyrics. Enjoy!

I am nothing without pretend
I know my faults
can’t live with them
I am nothing without a man
I know my thoughts
but I can’t hide them

I still keep my baby teeth
in the bedside table with my jewelry
you still sleep in the bed with me,
my jewelry, and my baby teeth

I don’t need another friend
When most of them
I can barely keep up with them
perfectly able to hold my own hand,
but I still can’t kiss my own neck.

I wanted to give you everything
but I still stand in awe of superficial things
I wanted to love you like my mother’s mother’s mothers did
civilian

Sursa

Life at almost 24

Viata este rezultatul alegerilor noastre individuale, in mare parte. In ultima vreme, tot discutand cu prietenii mei despre relatii, viata, planuri de viitor, reminiscente ale trecutului am tras multe concluzii in ceea ce ma priveste, niste ganduri si idei care s-au materializat intr-un timp scurt fata de cel asteptat.

Nesigura din fire, am facut multe greseli pana la 24 de ani. Am incercat sa fac oamenii sa ma iubeasca pentru ceea ce afisam si nu pentru ceea ce eram cu adevarat. Am incercat sa ma identific cu ceva, cu cateva idei, dar niciodata nu am reusit sa imi pun o eticheta. Acum mi se pare copilareasca incercarea mea de a face asa ceva, tocmai cand incerc sa nu etichetez pe nimeni si sa nu mai trag concluzii pripite. Probabil nu sunt singura care a incercat multi ani sa se regaseasca, sunt convinsa ca altii o fac la o varsta mai inaintata decat am facut-o eu. Oricum, nu pot decat sa-i apreciez pe cei care incearca.

Sunt o visatoare. Mereu am stiut cum o sa arate casa mea, cat de spatioasa va fi bucataria si cum ca my recreation room va fi boema, plina de carti, viniluri si scrisori incepute, neterminate si uitate pe birou. De asemenea stiu ca o sa-mi rasfat copiii si o sa fim o familie de grasi pentru ca eu o sa fiu mama si sotia care o sa gateasca tot felul de bunatati pentru cei dragi nu pentru ca asa trebuie ci pentru ca asta ma face fericita. :) De asemenea imi doresc un job flexibil sau un small business care sa-mi permita sa imi petrec mult timp cu familia. Stiu, multi isi doresc asta. Depinde de motivatie.

La o cafea cu prietena mea astazi, ne-am dat seama cat de antipatici sunt oamenii care isi doresc o anumita viata si nu fac nimic in aceasta privinta. Nu e suficient doar sa-ti doresti, chiar trebuie sa faci ceva in aceasta privinta. Nu o spun la modul corporatist; munceste pe branci ca de asta e nevoie sa reusesti. Spun sa-ti transformi daca poti pasiunea in job pentru ca asta te-ar face fericit, daca nu, tine-le separate dar nu uita de lucrurile care te fac cu adevarat fericit.

Cand am deschis ochii acum multi ani si am vazut ca am doi parinti muncitori si nu am nicio matusa Tamara, am stiut ca va trebui sa muncesc mult sa realizez tot ceea ce am descris mai sus. Nu ma consider dezavantajata, pentru ca fac parte din majoritate si nu din cei 10% copii privilegiati.

Desi par poate o persoana pesimista, am niste accese de optimism cateodata de ma intreb si eu de unde izvorasc. Incep sa cred ca imi iau energia din lucrurile marunte care ma fac fericita.

In ultima vreme imi dau seama, ca uitandu-ma in urma la planurile mele am ajuns sa ma pozitionez mai bine decat am preconizat si totul pentru ca mi-am pastrat mintea si optiunile deschise. Am invatat sa spun “nu” si “de ajuns” si am inceput sa consider “riscul” ca fiind parte din viata mea. E o poveste in spatele acestor ghilimele dar e una lunga, se refera la relatii si oricum detaliile nu sunt atat de semnificative precum concluziile.

Anul 2011 a inceput ciudat pentru toata lumea. In jurul meu lumea a renuntat la relatii cat ai pocni din degete. Si m-am intrebat de ce. Motivele au fost diferite in fiecare situatie. Ceea ce m-a bucurat, sa spun, intr-un fel, a fost partea de constientizare a problemelor. In primul rand, cei implicati au decis bilateral ca e cazul sa mearga mai departe cu sau fara cealalta persoana implicata, si they stood up for themselves. In al doilea and, ca un bun observator ce sunt, am retinut ce era important din relatiile lor si am facut o analiza asupra relatiilor mele.

Cand am spus “de ajuns” mai sus, m-am referit atat la relatii amoroase cat si la relatii de prietenie, sau asa-zisa prietenie, care nu-mi aduceau niciun fel de satisfactie. Ba mai mult, consum de energie si nervi. Prietenii sunt foarte importanti pentru mine si sunt mandra posesoare a catorva asemenea exemplare de calitate. Nici nu am nevoie de mai mult. Tot astazi mi-am dat seama ca exista prietenii de circumstanta, care iar nu-mi sunt benefice.

Ok, you needed me at some point, am fost sincera si ti-am prezentat ce gandesc, si te-ai debarasat de mine elegant. Thank you, you just made it easier for me. Viata merge mai departe si zilele astea pot sa spun ca desi cateodata sunt ingropata de hartii la job si prestez ore peste program, viata personala imi aduce multe satisfactii care nu doar compenseaza stresul de la job ci daca fac o balanta, sunt clar pe plus.

In acelasi stil haotic,

Ana.

L.E.: Am făcut o socoteală sinceră. Cam câți ani aș fi economisit dacă ieșeam din relațiile amoroase când simțeam că trebuie?
Zece ani aș fi economisit. Dacă plecam la timp.
(intregul text)

Dear,

Little cramped words scrawling all over
   the paper
Like draggled fly's legs,
What can you tell of the flaring moon
Through the oak leaves?
Or of my uncertain window and the
   bare floor

Spattered with moonlight?
Your silly quirks and twists have nothing
   in them
Of blossoming hawthorns,
And this paper is dull, crisp, smooth,
   virgin of loveliness
Beneath my hand.

I am tired, Beloved, of chafing my heart
   against
The want of you;
Of squeezing it into little inkdrops,
And posting it.
And I scald alone, here, under the fire
Of the great moon.

source